Alchimia nu a fost numai o chimie canalizată pe căi greşite; ea are meritul de a fi adus multe contribuţii viitoarei chimiei. În orice caz, în ciuda acestui merit, alchimia a reprezentat un mod magic sau mistic de a privi lumea.
Alchimiştii erau o frăţie secretă, formată din filozofi, medici, teologi si docţi, angajaţi în căutarea pietrei filozofale, o misterioasă substanţă capabilă să transforme metalele ieftine, cum ar fi plumbul sau arama, în metale nobile cum sunt argintul şi aurul.
Textele alchimiştilor descriu această substanţă ca fiind o nestemată strălucitoare.
Alchimiştii credeau că vor putea obţine o băutură numită elixirul tinereţii, capabilă să amîne îmbătrînirea sau chiar să aducă nemurirea.
Într-o oarecare măsură, alianţa între elixir şi piatra filozofală se datora lui Geber, primul care a folosit termenul de “elixir”. Scrierile lui Geber, din secolul VIII, au dominat într-atît alchimia încît un talentat chimist, care a trăit aproximativ 400 de ani mai tîrziu, a fost denumit “falsul Geber” pentru că îşi semna lucrările cu numele dascălului său, ca mulţi alţi alchimişti.
În pofida teoriilor mistice referitoare la materie, alchimiştii au reuşit să dezvolte diferite instrumente practice, ca şi primii acizi puternici sau metoda de distilare a alcoolului.
În timpul Renaşterii, Vestul a absorbit atît cunoştinţele de alchimie, cît şi mult mai substanţialele realizari ale ştiinţei arabe. In secolul XVI, alchimia se practica mai ales în Europa.
Paracelsus a fost unul dintre alchimiştii care au obţinut succese şi în domeniile medicinii şi ştiinţei. Printre rezultatele bune obţinute de el se număra prima descriere a zincului, recunoaşterea faptului că extracţia de cărbune provoacă boli de plămîni şi folosirea opiumului pentru calmarea durerilor. Paracelsus a pretins că găsise piatra filosofală şi că avea să trăiască veşnic. Din nefericire însă, a băut prea mult şi a murit înainte de a împlini 50 de ani din cauza unei boli pe care unii au pus-o pe seama beţiei.
Libavius, succesorul lui Paracelsus, a fost tot un savant de succes, în ciuda încrederii pe care a avut-o în alchimie. Alchimia sa, scrisa în 1597, este realmente prima carte bună de chimie.
Tradiţiile alchimiştilor au durat pană în secolul XVIII. Newton şi-a petrecut multă vreme din ultima parte a vieţii încercînd să descopere piatra filozofala şi ar fi putut înnebuni prin otrăvire cu mercurul obţinut în timpul experimentelor. Abia Lavoisier, la sfarşitul secolului XVIII, a format o imagine globală asupra chimiei, nimicind practic tradiţia alchimică ce supravieţuise timp de 2000 de ani.
Vă prezint o lista a celor mai cunoscuţi alchimişti:
- Nicolas Flamel (1330-1413)
- Bernhardus Trevisanus (1406–1490)
- Johann Faust (ca. 1480–1540)
- Heinrich Cornelius Agrippa von Nettesheim (1486-1535)
- Paracelsus (1493–1541)
- John Dee (1527–1608)
- Edward Kelley (1555-1595)
- Andreas Libavius (1555–1616)
- Melchior Cibinensis (secolul al XVI-lea)
- Michael Maier (1568–1622)
- Johann Hartmann (1568–1631)
- Jakob Böhme (1575–1624)
- Arthur Dee (1579–1651)
- Johan Baptista van Helmont (1579–1644)
- Setonius (secoulu al XVII-lea)
- Heinrich Wagnereck (1614–1684)
- Christoph Fahrner (1616–1688)
- Elias Ashmole (1617–1692)
- George Starkey (1628–1665)
- Hennig Brand (1630–1692)
- Johann Joachim Becher (1635-1682)
- Christian Wilhelm von Krohnemann (1636-1686)
- Isaac Newton (1643–1727)
- Otto Arnold Paykull (1662 - 1707)
- Johann Conrad Creiling (1673–1752)
- Johann Friedrich Böttger (1682–1719)
- Laskaris (secolul al XVII-lea)
- Irenäus Philaletha (secolul al XVII-lea)
- Sehfeld (secoulul al XVII-lea)
- Friedrich Wilhelm Ludwig von Preußen (1794–1863)
- Alessandro Cagliostro (1743–1795)
- Carl-Friedrich Zimpel (1801–1879)
- Alexander von Bernus (1880–1965)
- Friedor Müller (1899–1934)
- Franz Tausend (1884–1942)
- Fulcanelli (secolul XX)
Cartea care m-a intrigat în a afla mai multe despre alchimişti este "Alchimistul" de Paulo Coelho. V-o recomand şi vouă!!!:)
